Săptămâna trecută a avut loc un nou modul de pregătire profesională pentru viitorii ghizi de drumeție montană, respectiv a cincea generație de lideri montani internaționali formați de SGLM.
Modulul s-a desfășurat în Piatra Craiului și a avut ca tematică principală siguranța în teren stâncos. Așa cum precizează standardul UIMLAUIMLA, liderul montan (ghidul de drumeție) trebuie să fie capabil să își asigure clienții în situații excepționale în teren stâncos folosind un echipament minim format din coardă, carabiniere și bucle de chingă. Astfel, în cadrul acestui modul de pregătire s-au abordat toate tehnicile specifice pentru asigurarea siguranței pe stâncă la drumeție, profitând de terenul cu ample posibilități pe care abruptul vestic al Pietrei Craiului le oferă.
Totodată, am subliniat limita clară unde competențele ghidului de drumeție se opresc, acestea fiind dictate de necesitatea utilizării echipamentului tehnic în alte condiții decât cele excepționale.
Tot în cadrul acestui modul am avut parte de întâlniri cu AER și ProPark, în cadrul cărora am discutat despre ecoturism și protecția mediului natural, precum și despre cultura montană și conservarea tradițiilor locale.
Pregătirea viitorilor ghizi de drumeție din cadrul Societății Ghizilor și Liderilor Montani continuă cu modulele de iarnă.
În luna octombrie organizăm admiterea pentru un nou curs de formare profesională și te poți înscrie până la 30 septembrie.
0 Comments