Sigla UIMLAUn Liderul Montan International (International Mountain Leader – IML, ghid internațional de drumeție montană) este o persoană recunoscută și calificată să conducă, să înveţe, să acorde suport şi să instruiască clienţii săi, contra cost sau voluntar, în toate zonele montane din lume, indiferent de anotimp și altitudine, până la limita zăpezii permanente (ghețari).

Fac excepţie zonele montane cu zăpadă permanentă (ghețari), precum şi zonele unde este nevoie de echipament tehnic de alpinism/căţărare pentru înaintare.

Gheţarii pot fi doar ocazional traversați, de-a lungul traseelor de drumeţie recunoscute naţional sau internaţional şi amenajate ca atare, unde nu este nevoie de coardă şi ham pentru înaintare.

Liderul Montan Internațional trebuie să aibă cunoștințele tehnice necesare pentru a folosi echipamentul tehnic în caz de necesitate, dar nu are competențele necesare pentru a conduce grupuri pe trasee ce presupun utilizarea echipamentului tehnic.

Competența unui lider montan international:

  • Drumeția montană de vară, pe trasee montane amenajate, dar și în afara lor (brâuri, muchii și văi ușoare care nu necesită material tehnic);
  • Drumeţia montană de iarnă cu rachete;

lider montan internationalNu intră în competenţa liderului montan internațional:

  • nicio formă de schi (de tură, fond sau alpin);
  • nicio formă de alpinism (pe zăpadă, gheață sau mixt);
  • nicio formă de urcare pe stâncă cu echipament tehnic (cățărare sau via ferrata).

În România, programul de formare, recunoaștere și reciclare IML este organizat exclusiv de către SGLM, singura organizație profesională din țară afiliată UIMLA.

Află cum te poți califica în profesia de Lider Montan International (ghid internațional de drumeție montană).

O dată autorizat, un Liderul Montan International practică meseria în baza legilor şi a regulilor din România, precum şi a celor din ţările unde lucrează.

Pentru a-și menţine autorizaţia internațională de lider montan international, persoana cu această specializare trebuie să participe la un program periodic de reciclare şi ajustare a cunoştinţelor, aşa cum sunt ele definite de către SGLM și autorităţile românești, cu aprobarea UIMLA.