UIMLA_01

România a devenit țară membru cu drepturi depline în cadrul Uniunii Asociațiilor de Lideri Montani Internaționali (UIMLA – Union of International Mountain Leader Associations), fiind reprezentată în acest for profesional internațional de către Societatea Ghizilor și Liderilor Montani (SGLM), asociație profesională cu sediul în Sibiu.

Sâmbătă – 8 aprilie 2017, în cadrul adunării generale a UIMLA ce a avut loc lângă Geneva, delegații țărilor membre UIMLA au votat în unanimitate acceptarea Societății Ghizilor ca membru cu drepturi depline în cadrul Uniunii.

România devine astfel a patra țară din Convenția Carpatică, alături de Cehia, Polonia și Slovacia, ce aderă la acest for internațional al liderilor montani, respectiv a 17 țară montană la nivel mondial.

Acest moment istoric pentru turismul montan din România survine după patru ani de când țara noastră și-a exprimat oficial intenția de a se afilia la UIMLA și după șase ani de la primele contacte.

Dar ce înseamnă această afiliere internațională pentru România, cu ce ajută turismul din Carpații noștri și de ce fiecare iubitor al muntelui ar trebui să aprecieze acest lucru?

Beneficiile României sunt în două planuri distincte:

  • la nivel individual (personal);
  • la nivel instituțional (organizațional).

În continuare, încercăm să prezentăm mai detaliat câteva din aceste avantaje, precum și un timeline al procesului de afiliere:

1. Recunoașterea internațională a competențelor profesionale ale românilor

Orice persoană care se înscrie, participă și finalizează cursurile de formare profesională de ”lider montan internațional” organizate în România de către Societatea Ghizilor, obține un certificat național cu recunoaștere la nivel internațional.

 

modul 3. curs IML. Bucegi

Astfel, liderii montani români posesori ai insignei UIMLA pot practica meseria atât în Carpații românești cât și pe munții din oricare altă țară, cu grupuri de turiști români sau străini.

Deși activitatea de ghidare montană (sub diferite denumiri) are o vechime de peste 120 de ani în Carpații noștri, este pentru prima dată când profesia românească este recunoscută internațional.

Acest lucru este o premieră absolută pentru țara noastră și survine la peste 20 de ani de când meseria de ghid montan a renăscut în democrația post – comunistă, ca profesie independentă în Carpații noștri.

2. Creșterea siguranței grupurilor organizate pe munte, de adulți și copii.

Conform datelor statistice centralizate de serviciul Salvamont, activitatea de drumeție furnizează cel mai mare număr de incidente și accidente montane, după schiul alpin (pe pârtie).

Totodată, conform datelor statistice centralizate de către Societatea Ghizilor, peste 70% din grupurile care merg cu ghid pe munte în România, merg în ture de drumeție montană. Exact domeniul de activitate al liderilor montani!

Sigla UIMLAPregătirea liderilor montani români după un standard internațional și riguros implementat în țară aduce pentru fiecare persoană care apelează la serviciilor liderilor montani, un spor de siguranță și o garantare a calității serviciilor oferite.

În mod evident, datorită bunei pregătiri profesionale, un grup de copii sau adulți organizat și condus de un IML român este mult mai puțin probabil să ajungă în situații expuse, la limită, care să necesite intervenția echipelor de salvare montană.

Ecusonul și insigna IML sunt un garant al competențelor reale ale posesorului, indiferent de țară.

3. Organizație profesională românească credibilă internațional

Cu o întârziere anormală ținând cont de potențialul natural al Carpaților, dar specifică țării noastre și întâlnită în multe alte domenii, România și-a ocupat abia acum locul cuvenit la masa uniunii internaționale a profesioniștilor în turismul montan. Dar mai bine mai târziu decât niciodată!

Mulțumită eforturilor consistente depuse de către Societatea Ghizilor, de acum și în țara noastră se desfășoară cursuri profesionale de ghidare montană cu recunoaștere internațională.

În România au existat și există numeroși furnizori de cursuri în turism, inclusiv pentru profesii din turismul montan, precum agenții de turism, ong-uri, fundații și multe altele. Profesionalismul și performanța acestor cursuri făcute după standarde românești, se reflectă direct în calitatea turismului românesc din ultimii 25 de ani, mai ales în cazul turismului activ montan.

sigla SGLMAstăzi, nici unul din cursurile de ghidare montană organizate în țară nu respectă cerințele internaționale, nefiind credibile dincolo de granițele țării. Unica excepție este cursul de lideri montani internaționali conceput și furnizat în România exclusiv de către Societatea Ghizilor.

Credibilitatea internațională a cursului s-a obținut ca urmare a colaborării externe, planificări coerente, a seriozității implementării cursului și a unei echipe competente de lectori români: Adrian Glăvan, Ciprian Constantineanu, Florin Bană. Toate acestea coordonate eficient de către Marian Anghel, cel care a dus negocierile cu UIMLA din partea României, în dubla calitate de președinte al Societății Ghizilor și director al școlii de formare profesională.

Astăzi, Societatea Ghizilor este singura organizație din România credibilă internațional, ce oferă competențe profesionale naționale, recunoscute la nivel internațional.

4. Creșterea nivelului de formare profesională din România

Această recunoaștere internațională a liderilor români survine abia acum (2017), după mai mulți ani de observare și verificare din partea forului internațional, a calității cursului românesc de formare profesională.

Practic, pentru a putea fi recunoscut internațional, cursul românesc organizat de către Societatea Ghizilor a fost nevoit să îndeplinească două standarde: unul conform legislației românești (așa cum este ea astăzi pe nișa turismului montan) și al doilea conform cerințelor internaționale solicitate de către UIMLA, cerințe mult mai stricte și concrete.

Cerințele internaționale au fost verificate de-a lungul ultimilor ani, de mai mulți auditori internaționali trimiși de către UIMLA în România. În ultimii doi ani ne-au vizitat țara delegați din Elveția, Marea Britanie, Belgia și Polonia, toți aceștia urmărind implementarea corectă a standardului internațional și calitatea procesului de formare profesională din România.

În calitate de unic furnizor unic în România de competențe internaționale pentru ghidare montană, Societatea Ghizilor va iniția în colaborare cu autoritățile competente, o serie de acțiuni pentru modificarea și adaptarea standardelor profesionale naționale la cerințele internaționale.

Toate acestea cu scopul îmbunătățirii nivelului de pregătire a generațiilor viitoare de lideri montani și într-un final, pentru a fi puse în valoare cu adevărat frumusețile naturale din munții României.

UIMLA. SPania

Timeline-ul afilierii internaționale a României la UIMLA

2011

Primele contacte la nivel individual dintre Florin Bană (Ro) și Bill Bailey (UK), directorul comisiei tehnice a UIMLA. Au loc primele discuții informale privind o eventuală afiliere a României la uniunea internațională.

2012/2013

Secretarul UIMLA Charles Lehmann este contactat de către Marian Anghel – în numele Societății Ghizilor, pentru a discuta modul în care România se poate afilia la această uniune internațională;

2013, noiembrie (Bansko, Bulgaria)

Societatea Ghizilor este oficial invitată să adere la UIMLA și să reprezinte România în această uniune profesională internațională.

În plenul adunării generale UIMLA, Marian Anghel susține o prezentare pe larg  a României în care sunt arătate și discutate:

  • potențialul natural al munților Carpați;
  • istoria profesiei de ghid montan în România;
  • legislația națională în domeniu;
  • strategia de afiliere la UIMLA;

România este acceptată ca țară membru candidat UIMLA.

2014, aprilie (Praga, Cehia)

În colaborare cu comisia tehnică UIMLA se începe procesul de creare a schemei de instruire IML din România, pornind de la standardul național disponibil.

2014, noiembrie (Zakopane, Polonia)

Pentru prima dată, delegația României la congresul UIMLA este formată din două persoane: Marian Anghel și Adrian Glăvan.

2015, aprilie (Zagreb, Croația)

În cadrul adunării generale a UIMLA, statutul României este modificat de la ”țară candidată” la ”țară aspirant” UIMLA.

În țară, Societatea Ghizilor începe o campania de promovare a primului curs românesc de lideri montani internaționali. Au loc discuții publice și prezentări ale viitorului curs IML la Suceava, Iași și București susținute de către președintele Societății, Marian Anghel.

La Brașov are loc o primă întâlnire cu Iavor Stoyanov, unul din coordonatorii cursului IML din Bulgaria și mentor al României desemnat de UIMLA pe parcursul aspiranturii, care împărtășește din experiența bulgară.

2015, noiembrie (Barcelona, Spania)

Schema românească de instruire IML este acceptată de către comisia tehnică UIMLA.

În țară, după examenul de intrare care a avut loc la mijlocul lui octombrie, 8 aspiranți participă la primul modul de instruire IML organizat de către SGLM în colaborare cu SMURD Tg. Mureș.

2016, septembrie (Piatra Craiului)

O delegație UIMLA sosește în România, pentru a urmări și analiza procesul de instruire a viitorilor lideri montani români.

Activitățile teoretice și practice au loc în Parcul Național Piatra Craiului, cei doi delegați din Elveția și Marea Britanie fiind impresionați de munții din zona Brașovului.

2016, noiembrie (Utrecht, Olanda)

Comisia tehnică prezintă în plenul congresului UIMLA raportul auditului de vară al României care spune, printre altele: ”The Summer IML Assessment conducted by the SGLM was at the required standard as detailed in the common platform document. The overall assessment programme was well structured and the SGLM instructors gave clear instructions on what the student tasks were and how they would be assessed. The students were put at ease by the tutorial staff as far as it is possible in any assessment situation.
The background information… has been assessed and found to be in order. The assessors were very impressed by the structure and detail of both the Statutes and the Internal Regulations.”

Reprezentanul României – Marian Anghel – răspunde întrebărilor primite din partea țărilor membre UIMLA, oferind informații suplimentare cu privire la desfășurarea cursului IML în țară.

2017, februarie (Ciucaș)

O nouă delegație UIMLA sosește în România, pentru a urmări procesul de educație IML în condiții de iarnă. De această dată au participat evaluatori din Belgia și Polonia.

2017, aprilie (Crozet, Franța)

Este prezentat în cadrul congresului UIMLA raportul auditului de iarnă al României.

”The assessors believe from the days of observing the assessment programme that the Winter IML
training conducted by the SGLM was at the required standard as detailed in the UIMLA Standard. The assessors recommend to the UIMLA Executive Board and UIMLA full members that the Winter
Assessment of SGLM should be accepted…”

Comisia tehnică UIMLA:

”We have now received this assessment report and as Technical Head of UIMLA, I fully accept this report… I therefore recommend that Romania become a full member of UIMLA.” 

În urma votului unanim al delegaților țărilor membre, România devine cel mai nou membru UIMLA.

UIMLA_03


2 Comments

Ian Spare · April 20, 2017 at 6:13 pm

congratulations from the UK!

Ian Spare, Communications Director, British Association of International Mountain Leaders (BAIML)

Alexandru Paun · April 21, 2017 at 8:22 am

Felicitari pentru aceasta reusita. Este o recunoastere internationala a unei munci depuse. Ce doresc eu ca membru in conducerea AGMR este sa existe decenta in promovarea SGLM ca singura scoala profesionista de ghizi montani. In primul rand as vrea sa specific ca UIMLA creeaza lideri montani diferiti de ghizii montani si cu o competenta limitata fata de a ghizilor montani. Ar trebui sa specificati aceste lucruri pentru a nu creea confuzie. Singura entitate care certifica international Ghizi montani si care permite accesul in zone alpine este UIAGM sau IFMGA. Competentele unui lider montan care va iesi de pe bancile scolii SGLM sunt limitate international. Daca ati putea sa specificati care sunt aceste limite de competente ati putea primi aprecierea corecta si adevarata din partea celorlalti actori din domeniul montan.

Leave a Reply

Avatar placeholder
Transform Your Ideas Into Winning Essays with Professional Writing Superior Quality Writing for Top Essay Results The Best Essay Writing Services for High Quality Papers Quality Writing Services Offering Affordable Prices Exceptional Writing Services for All Academic Levels