Societatea Ghizilor și Liderilor Montani, asociație profesională română, afiliată internațional în cadrul UIMLA, invită toate persoanele care au urmat un curs de formare profesională ca ghid montan sau ghid de drumeție montană să participe la un modul CPD (dezvoltare profesională continuă) cu tema Organizarea și conducerea turelor de carpatism – drumeție alpină.

Dezvoltarea profesională continuă este obligatorie pentru orice lider montan internațional și ghid montan internațional, asigurând astfel un nivel constant de competențe și calitate în serviciul prestat, astfel încât turiștii iubitori de munte să beneficieze de cea mai bună experiență.

În cadrul acestui eveniment, Societatea Ghizilor și Liderilor Montani oferă ghizilor români posibilitatea de a-și actualiza cunoștințele în domeniul organizării turelor alpine, de a-și revizui și îmbunătăți tehnicile de ghidare și de a-și dezvolta serviciile și oferta turistică, abordând subiecte precum:

  • noțiuni generale despre carpatism
  • riscul în parcugerea traseelor de carpatism
  • echipamentul utilizat în parcurgerea traseelor de carpatism
  • nodurile folosite în carpatism
  • elemente tehnice în carpatism
  • utilizarea asigurărilor mobile și fixe în traseele de carpatism
  • dificultatea traseelor de carpatism
  • autosalvarea în traseele de carpatism
  • organizarea și conducerea turei de carpatism

Acest modul de dezvoltare profesională (CPD) este adresat persoanelor care:

  • au urmat un curs de formare profesională ca ghid montan sau ghid de drumeție montană în România;
  • au o condiție fizică foarte bună, capabili să parcurgă o diferență de minim 500m/oră;
Activitățile practice vor fi desfășurate în perioada 3-6 octombrie 2024 în masivele Bucegi și Piatra Craiului, prezentările teoretice fiind stabilite de comun acord cu persoanele participante.

Costul acestui modul de dezvoltare profesională este de 350 EUR și include 4 zile de practică în teren, pregătire teoretică online și suportul de curs. Numărul maxim de cursanți este limitat la 3/instructor.

Pentru înscriere la acest modul CPD, te rugăm să completezi acest formular.

Traseele alpine din Bucegi și Piatra Craiului – văi de abrupt, brâuri și creste – pot fi incluse în ceea ce comunitatea internațională numește scrambling, însă cu importante particularități specifice legate de grohotiș și vegetație. Termeni precum carpatism sau bucegism apar pentru prima dată în urmă cu un secol, însă, în ultimul deceniu, termenul a cunoscut o revenire, în urma activității profesionale și publicistice a unor ghizi montani precum Marian Anghel, Andrei Badea, Dan Colniceanu și alții.

Transform Your Ideas Into Winning Essays with Professional Writing Superior Quality Writing for Top Essay Results The Best Essay Writing Services for High Quality Papers Quality Writing Services Offering Affordable Prices Exceptional Writing Services for All Academic Levels