În perioada 7-10 noiembrie a.c. s-a desfășurat la Brașov – hotel Apollonia, congresul internațional UIMLA – Union of International Mountain Leader Associations – care a reunit 22 de țări din întreaga lume.

Prima zi a fost dedicată strategiei de dezvoltare a UIMLA în următorii ani, discuțiile având loc în grupuri mici de lucru. Au participat următoarele țări: UK, Italia, Slovenia, Germania, Belgia, Nepal, România, Chile, Austria, Macedonia. Moderatorul discuției: Marian Anghel

A doua zi a congresului a fost și prima în plenul adunării, fiind prezente în sală toate țările cu drepturi depline, cu excepția țărilor din America de Sud Perul și Argentina. De asemenea au participat și țările aspirante, care doresc să adere la UIMLA în perioada următoare: Chile, Slovenia, Japonia, Suedia.

Discuțiile au fost deschise de către reprezentatul Ministerului Turismului, doamna Roxana Niculescu, care a prezentat o situație a turismului activ montan din țara noastră, cu plusuri și minusuri, un lucru apreciat de către toți cei prezenți. Îi mulțumim cu această ocazie pentru faptul că ne-a onorat cu prezența la acest eveniment deosebit.

Pe lângă țările cu drepturi depline și aspirante, o singură țară candidată – Nepal – s-a prezentat în fața membrilor cu toată geografia și istoria lor montană. Ulterior prezentării și după mai multe întrebări, s-a acceptat în unanimitate schimbarea statutului Nepalului din ”candidată” (prima etapă) în ”aspirantă” (etapa a doua). De remarcat faptul că asociația profesională nepaleză este rezultatul unui proiect mixt pe mai mulți ani dintre UIAA și Fundația Petzl care, pe lângă actuala afiliere la UIMLA, a avut ca rezultat și afilierea cu câțiva ani în urmă la UIAGM.

Ziua a treia a congresului a fost dedicată, printre altele, alegerii noului Birou Executiv (Bex) format din cinci funcții: președinte, vicepreședinte, secretar general, trezorier și directorul comisiei tehnice.

Ultima zi a întâlnirii internaționale din țara noastră a constat într-o frumoasă ieșire în natură, fiind o bună ocazie pentru discuții într-un format non formal.

Drumeția s-a făcut în munții Piatra Craiului fiind condusă de către Marian Anghel și Florin Bană.

Care sunt părerile participanților la acest eveniment desfășurat la Brașov?

”Many thanks for your hard work and all your members. The translators and AV team were amazing and I took the time to thank them.

These events are a chance to visit places we don’t know about and I’ve been amazed by Romania. The hospitality we’ve seen has been great, in bars, restaurants, hotels and even our hire car guys, just an extraordinary level of care and professionalism. Thank you Romania!” (Ian Spare – ex președintele UIMLA).

Întregul eveniment nu ar fi putut fi posibil fără o echipă serioasă în spate, formată atât din membrii Consiliului Director SGLM cât și din alți membri voluntari, care a pregătit și gestionat întregul procesul, începând cu înscrierea online la congresul din România și terminându-se cu ultimul delegat decolat de pe aeroportul din București.

Echipa de coordonare: Marian Anghel, Adrian Glăvan, Florin Bană

Echipa de sprijin: Ciprian Constantineanu, Iulian Pănescu, Florin Ocolișan, Nicoleta Loghin.

Sponsor: Antel Print SRL


1 Comment

România în Mountain Leaders Mobility WG | Societatea Ghizilor si Liderilor Montani · September 28, 2020 at 8:21 pm

[…] România este afiliată UIMLA din anul 2013 iar în toamna trecută (noiembrie 2019) pentru prima dată în istoria turismului montan românesc, țara noastră a găzduit la poalele Tâmpei, pentru patru zile, delegați ai asociațiilor profesionale din aproape 30 de țări, în cadrul congresul internațional UIMLA. Detalii aici. […]

Leave a Reply

Avatar placeholder
Transform Your Ideas Into Winning Essays with Professional Writing Superior Quality Writing for Top Essay Results The Best Essay Writing Services for High Quality Papers Quality Writing Services Offering Affordable Prices Exceptional Writing Services for All Academic Levels