Începând cu sezonul 2018/2019, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a extins realizarea buletinului nivologic la nivelul întregului lanț carpatic (experimental), cu excepția Carpaților de Curbură.

Astfel, acum sunt acoperite 12 masive montane cu importanță turistică în sezonul de iarnă:

Carpații Orientali: Rodnei, Călimani, Ceahlău, Bistrița;

Carpații Meridionali: Bucegi, Făgăraș, Parâng, Șureanu, Godeanu, Țarcu;

Carpații Apuseni: Vlădeasa, Muntele Mare;

Buletinul nivologic este un instrument extrem de util în dezvoltarea turismului montan din țara noastră. El vine în ajutorul turiștilor care merg iarna pe munte, agenților economici și autorităților publice care activează în zona montană și nu în ultimul rând, în sprijinul ghizilor și liderilor montani care organizează și desfășoară efectiv în teren, activitatea turistică în munții Carpați (alpinism, schi de tură, drumeție pe rachete).

În numele membrilor SGLM și a tuturor ghizilor montani care activează în țara noastră, apreciem foarte mult decizia ANM-ului de a extinde realizarea buletinului nivologic, precum și efortul pe care angajații ANM îl fac în toate stațiile de observații sinoptice din zonele montane amintite, multe situate în zone izolate și greu accesibile.

Serviciul Meteorologic s-a înființat pe teritoriul României în 1884, sub conducerea lui Ștefan Hepites, fiind una dintre cele mai vechi instituții științifice din țară. De asemenea, prin intermediul ANM, România este țară fondatoare a Organizației Meteorologice Internaționale, actuala World Meteorological Organization.

Rețeaua nivometeorologică românească a început să funcționeze în februarie 2004, prin executarea de observații specifice în cadrul a trei stații de observatii sinoptice aparținând Administrației Naționale de Meteorologie, din masivele Bucegi (Sinaia 1500, Vf. Omu) și Făgăraș (Bâlea Lac).

Datele colectate de la staţii sunt prelucrate în cadrul Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, folosindu-se soft-uri specifice.

Pentru estimarea riscului de avalanşă sunt necesare două tipuri de date:

Date reale, de observaţie: O bună cunoaştere a zonei deservite (unghiurile pantelor, tipul de vegetaţie, expoziţia pantei, şoselele care străbat zona, arii turistice frecventate, tipurile de rocă, etc.), foarte bune date de observaţie, cunoaşterea cazurilor recente de avalanşă.

Partea teoretică: O foarte bună prognoză meteorologică, folosirea unor modele pentru estimarea unui risc de avalanşă la nivel local – respectiv la scara unui masiv, informaţii cât mai bune asupra stratului de zăpadă în general (extindere, adâncime, caracteristici, din date satelitare), metoda “învecinării”, o foarte bună estimare a stratului de zăpadă nou depus, o bună estimare a limitei inferioare vizibile de acoperire cu zăpadă.

Societatea Ghizilor colaborează direct cu serviciul nivometeorologic Sibiu din 2017.

Deoarece lucrează în teren cu grupuri de turiști pe schiuri, rachete sau pe trasee de alpinism, toți ghizii și liderii SGLM au cunoștințele minim necesare pentru evaluarea situației nivologice în teren și a riscului de avalanșă, acestea fiind reîmprospătate periodic în cadrul modulelor CPD.

 

 

Transform Your Ideas Into Winning Essays with Professional Writing Superior Quality Writing for Top Essay Results The Best Essay Writing Services for High Quality Papers Quality Writing Services Offering Affordable Prices Exceptional Writing Services for All Academic Levels