În perioada 10-13 noiembrie 2016, în Utrecht (Olanda) va avea loc congresul anual al federației profesionale a Liderilor Montani Internaționali (UIMLA) la care Societatea Ghizilor va fi reprezentată de către Marian Anghel, în calitate de președinte SGLM.
Deși profesia liberală de ”ghid montan” a reapărut în România în primii ani de după 1989, în ultimul sfert de secol toți cei implicați în meseria de ghidare montană au fost mai mult preocupați de interesul privat, personal.
Din păcate, nimeni nu a făcut efortul ca această profesie să îndeplinească standardele internaționale, astfel încât și ghizii români să-și poată practica meseria în mod onorabil, în țară și în afara ei.
Abia Societatea Ghizilor – prin negocierea directă purtată de Marian Anghel, a demarat în 2013 procesul de ridicare a nivelului de formare profesională în România, respectiv de standardizare internațională pentru profesia de Lider Montan Internațional (IML) = ghidul de drumeție montană.
Astăzi România este în faza finală a procesului de afiliere internațională și deja poate sta la masa internațională a discuțiilor alături de multe alte țări cu tradiție în turismul montan.