Iarna schimbă munții într-un mod spectaculos, complet diferit față de perioada verii. Iată câteva recomandari pentru iarna, astfel încât să te bucuri de orice activitate montană pe timpul iernii și, foarte important, să fii în siguranță.
Căderea zăpezii și schimbarea condițiilor pe munte nu aduc doar noi activități montane, specifice iernii, precum drumeția pe rachete, schiul de tură și, în munții de înălțimi mai mici, alpinismul, ci și probleme și provocări specifice acestui sezon, precum hipotermia, epuizarea fizică, riscul de rătăcire și, nu în cele din urmă, avalanșele de zăpadă.
De la vară, la iarnă
Planifică tura corespunzător
Unul dintre cele mai importante aspecte ale abordării pe timp de iarnă a unor munți precum Carpații este diferența între traseele aflate la mică altitudine și cele aflate în golul alpin sau în zonele de abrupt. Astfel, deși iarna schimbă peisajul în toate zonele, cea mai mare parte a traseelor din zona de pădure nu diferă foarte mult ca abordare față de perioada verii, diferențele constând, în principal, în condițiile meteorologice. Cu totul altfel stau lucrurile în traseele care ajung în golul alpin sau în zonele de abrupt, unde condițiile de iarnă impun echipament și abordări specifice alpinismului și riscurile sunt semnificativ mai mari decât în pădure (însă și peisajele sunt pe măsură!).
Atenție! Un traseu care se desfășoară prin pădure nu exclude riscul avalanșelor! Traseele care care traversează culoare de avalanșă sunt nerecomandate pe timp de iarnă. Un lucru deosebit de important în abordarea traseelor care ajung în golul alpin este că traseele marcate pentru drumeție nu mai există pe timp de iarnă, majoritatea dintre ele fiind amenajate exclusiv pentru vară.
Astfel, alege-ți un traseu sigur din punct de vedere al riscului de avalanșă, potrivit pregătirii tale fizice și echipează-te corespunzător, mai ales dacă obiectivul propus urcă mai sus de limita pădurii.
Ai grijă la temperaturi!
Așa cum probabil îți amintești de la lecțiile de geografie, temperatura scade cu aproximativ 6 grad Celsius la o diferență de nivel de 1000 de metri. De asemenea, odată cu creșterea în altitudine, vântul tinde să fie mai puternic și să amplifice senzația de frig. Un vânt ce bate cu 20km/h la o temperatură de -5 grade Celsius crează, în realitate, o temperatură resimțită de -12 grade.
Majoritatea aplicațiilor meteorologice oferă, în prezent, indicații asupra temperaturii resimțite, valoare pe care este bine să o iei în considerare în activitățile montane.
Echipamentul corespunzător
Alege bocancii potriviți
Adesea cei aflați la început de drum în drumeția de iarnă consideră că bocancii de vară, împreună cu o șosetă mai groasă, sunt suficienți și pentru iarnă. Desigur, această abordare poate fi suficientă pentru o plimbare prin pădure sau până la cabană, însă pentru traseele ce urcă spre golul alpin se poate dovedi extrem de neinspirată și chiar periculoasă.
Pentru iarnă trebuie să folosești bocanci cu o construcție rigidă, care să permită utilizarea colțarilor, și, care să ofere o izolație termică adecvată condițiilor.
Îmbracă-te în straturi
Iarna este esențial să te îmbraci în straturi, un sistem care nu doar îți oferă o protecție termică adecvată, ci și o gestionare optimă a umezelii și verstatilitate atunci când condițiile variază. Aici poți citi mai multe despre cum să te îmbraci pe munte.
Sub orice formă, evită îmbrăcămintea din bumbac!
Iată mai multe sfaturi despre echipamentul de drumeție pe timp de iarnă:
Ai grijă de degetele tale!
Alături de bocancii de iarnă, mănușile sunt una dintre cele mai importante piese de echipament pentru iarna. În alegerea mănușilor trebuie să găsești echilibrul între temperatura corpului, care este cu atât mai ridicată cu cât activitatea este mai intensă, și condițiile exterioare (temperatura resimțită). Umezeala este și ea un factor foarte important, atât cea generată prin transpirație, cât și cea exterioară.
Vei avea probabil nevoie de mai multe perechi de mănuși, una mai subțire și una mai groasă. Adesea, însă, ghizii noștri folosesc trei sau chiar mai multe perechi de mănuși. Protecția degetelor este deosebit de importantă.
Colțarii și pioletul
Atunci când traseul de poartă spre o creastă de munte sau străbate abruptul, echipamentul specific de alpinism – colțarii, pioletul și casca – devin necesare. Așa cum am arătat anterior, trebuie să alegi bocanci compatibili cu colțarii. În alegerea pioletului, care este absolut esențial în frânarea unei alunecări pe o pantă de zapadă, îți recomandăm să nu alegi unul prea lung, care se poate dovedi incomod în utilizare.
Simpla prezență a colțarilor și pioletului nu este suficientă fără cunoștințele minime despre utilizarea lor corectă. Este foarte important să te familiarizezi cu tehnicile specifice în cadrul unui curs de specialitate și să exersezi periodic.
Atenție! “Ghearele” nu înlocuiesc colțarii! Ele sunt utile pentru deplasarea pe o potecă cu zăpadă alunecoasă sau pe un drum forestier înghețat, însă sunt complet neindicate pentru o pantă abruptă cu gheață sau zăpadă.
Nutriția și hidratarea
Chiar dacă senzația de frig nu îți lasă impresia de sete, pericolul deshidratării este mare pe timp de iarnă, căci aerul uscat și rece pe care îl inspiri este expirat odată cu umezeala din organism. De aceea, e important să te hidratezi constant și corect. Termosul cu ceai fierbinte este o opțiune populară pe timp de iarnă, însă trebuie să iei în calcul greutatea pe care o adaugă recipientul în rucsac. O altă opțiune o reprezintă băuturile izotonice.
Ai grijă la îngheț! Rucsacurile de drumeție au adesea buzunare exterioare pentru recipientele de apă, însă pe timp de iarnă există riscul ca orice lichid neprotejat termic să înghețe. De asemenea, sistemele de hidratare cu furtun sunt expuse aceluiași risc.
Pre-hidratarea înainte de plecarea în tură și post-hidratarea la sosire pot fi variante bune, mai ales dacă activitatea propusă necesită o greutate cât mai redusă a bagajului.
În ceea ce privește nutriția, diferența majoră față de vară este alegerea mai dificilă a unui “loc de prânz”, astfel că mâncatul pe furiș se poate dovedi inspirat. Un baton, o mână de nuci sau câteva guri dintr-un sandviș în timpul unei pauze scurte pot fi o variantă de preferat dacă condițiile nu permit o oprire mai îndelungată.
Înghețul este un risc și pentru anumite mâncăruri. De exemplu, neprotejate de frig, batoanele de ciocolată pot deveni atât de tari încât să nu le poți consuma decât cu riscul…dinților!
Nutriția și hidratarea sunt aspecte profund subiective și, în final, doar prin o bună cunoaștere a propriului organism vei găsi rețeta potrivită.
Navigația
Harta, busola și GPS-ul
Abilitățile de navigație cu harta și busola sunt foarte importante pentru orice activitate montană în teren alpin. Utilizarea unui dispozitiv dedicat GPS sau a unei aplicații mobile pentru localizare este o practică facilă și des-întâlnită, însă trebuie să fii foarte conștient de limitările lor, atât ca performanță, cât și ca durată de viață a bateriei în condiții de iarnă.
Probleme specifice
Navigația pe timp de iarnă în teren montan este mult mai dificilă decât pe timp de vară. Nu doar prezența zăpezii, care acoperă multe repere, ci și vremea și vizibilitatea mai proaste îngreunează considerabil orientarea, chiar și pentru o persoană experimentată. Consecințele rătăcirii pe timp de iarnă pot fi considerabil mai grave, mai ales în zonele în care riscul de avalanșă este prezent.
Unul dintre cele mai mari riscuri pe timp de iarnă este white out-ul, orientarea fiind extrem de dificilă în condițiile în care tot ce vezi în jur este alb. Simțurile îți sunt date peste cap și îți pierzi capacitatea de a distinge cerul de pământ.
Avalanșele
Verifică buletinul nivometeorologic
Dacă activitatea propusă te duce în zonele cu risc de avalanșă, trebuie să verifici buletinul nivometeorologic pentru zonele relevante. În România, buletinul de avalanșă este emis periodic de către ANM și, începând cu sezonul 2018-2019, se realizează pentru 12 masive montane din Carpați.
Reține că, deși extrem de utile, informațiile oferite de buletinul nivometeorologic nu sunt absolute și trebuie corelate cu o analiză temeinică a condițiilor și cu observațiile din teren.
Echipamentul de salvare
Echipamentul de salvare în avalanșă este format din sondă, lopată și DVA. Acesta poate fi completat cu rucsacul cu airbag, singurul echipament din prezent conceput să împiedice îngroparea în zăpadă.
Doar prezența întregului kit și abilitățile de utilizare oferă cele mai multe șanse pentru a salva un coechipier prins sub o avalanșă de zăpadă.
În mod evident, acest echipament vine în completarea și în sprijinul cunoștințelor nivologice pe care fiecare schior, alpinist sau drumeț ar trebui să le aibă, pentru a fie capabil să identifice și să evite cât mai mult posibil terenul expus avalanșelor de zăpadă.
La început de iarna, avem următoarele recomandari:
- verifică funcționarea corectă a dispozitivului de emisie-căutare (DVA), conform indicațiilor producătorului;
- verifică și activează rucsacul cu airbag, conform indicațiilor producătorului;
- împrospătează-ți abilitățile de căutare în avalanșă, fie pe cont propriu, fie în cadrul unui curs sau atelier de specialitate.
Societatea Ghizilor și Liderilor Montani a organizat anual Winter Safety Day, un eveniment dedicat siguranței pe timp de iarnă, cu o parte teoretică și un atelier practic de căutare în avalanșă.
Concluzii
Acest set de recomandari de iarna se adresează nu doar celor care fac primii pași pe munte în anotimpul alb, ci și acelora care simt nevoia de o împrospătare a cunoștințelor. Este important să conștientizezi că iarna, deși oferă multe satisfacții, face muntele mai riscant și este mai puțin îngăduitoare cu greșelile comune.
Îți recomandăm călduros să te instruiești corespunzător pentru activitățile de iarnă și, în acest sens, membrii noștri oferă ateliere și cursuri specifice:
- muntele Mare, 7 ianuarie, atelier de inițiere în alpinism cu Marius Popa
- munții Bucegi, 13-14 ianuarie, atelier de nivologie și avalanșe cu Marian Anghel;
- munții Bucegi, 18-21 ianuarie, curs de alpinism pentru începători cu Andrei Badea;
- munții Șureanu, 31 ianuarie – 4 februarie, curs de inițiere în schi de tură cu Marian Anghel;
- zona Brașov, ianuarie, workshop de siguranță pe timp de iarnă cu Dan Colniceanu
- munții Bucegi, 28 februarie – 3 martie, curs de alpinism nivel 1 cu Marian Anghel.
Îți dorim să te bucuri în siguranță de iarnă în Carpați, dincolo de ei, și, dacă simți nevoia, suntem alături de tine.
0 Comments