Ilinca Stoenică, Munțomama pentru apropiați, este ghid montan și lider montan internațional, instructor în cadrul școlii de formare profesională a Societății Ghizilor și Liderilor Montani. De ce a ales această profesie și de ce provocări a avut parte? Să aflăm împreună!
De ce ai ales profesia de ghid montan? Ce îți place cel mai mult la ea?
Eu cred cu destulă convingere că fiecare are un loc al său, loc pe care e nevoie, doar, să îl descopere. O chemare căreia trebuie să îi dai credit și pe care să o urmezi. Cam așa a fost, pentru mine, călătoria spre profesia de ghid montan: într-un fel, m-a ales ea pe mine (într-o tură de neuitat de pe creasta Făgărașilor, la o vârstă a visării, atunci când toată lumea e a ta) și nu s-a lăsat nici chiar când păream că o virez spre alte direcții. Mai concret, m-am îndrăgostit de munte în copilărie, am trecut la o nouă intensitate a acestei iubiri în timpul liceului, iar înscrierea la Facultatea de Geografie, secția Turism, a fost doar o ”oficializare a relației”, în vederea pregătirii pentru a deveni ghid montan. Lucru care s-a și întâmplat, chiar dacă mai târziu decât era în plan. Pentru că, deși împlinesc și alte roluri într-ale vieții, locul meu real în lume e pe munte.
Cel mai mult îmi place faptul că am ”în mână” potențialul unor oameni în raportul lor unic cu natura și că direcția și felul în care va evolua (sau involua) acest potențial tine și de contribuția mea. E și o mare componentă de responsabilitate în asta, dar sunt și multe, multe satisfacții.
De ce ai ales SGLM?
Fiind admisă în prima serie de cursanți, la momentul înscrierii a fost un fel de pariu cu mine însămi: reușesc sau nu să fac față rigorilor impuse de standardele internationale? Un alt motiv pentru care consider și acum benefică aparteneța la o asociație profesională cu prestigiu este dezvoltarea profesională continuă: faptul că ești obligat să parcurgi niște module de reactualizare a cunoștințelor reduce riscul unei blazări de tipul ”pe vremea mea mergea și-așa”…
Nu te plictisești să repeți aceleași trasee?
De fapt, mi-aș dori să repet mai des aceleași trasee! Pentru că și locurile sunt la fel ca oamenii: cu cât crezi că le cunoști mai bine, cu atât ai surpriza de a le descoperi noi aspecte, fațete, detalii. Și, cu cât ești mai intim legat de un loc, cu atât vei fi un ghid mai bun altora în toate cotloanele lui.
Cum vezi turismul montan românesc în urmatorii ani?
Cred că prefer să răspund cum sper să îl văd: mai reglementat, mai educat, mai conștient. Este și responsabilitatea mea – în egală măsură cu cea a colegilor mei și cu a tututor profesioniștilor care activează în mediul montan – ca toate astea să nu rămână idealisme aruncate-n vânt.
Care a fost cea mai mare provocare în cadrul cursului de formare profesională? Dar în profesia de ghid?
În cadrul cursului, cea mai mare provocare cred că a fost faptul că nu știai niciodată la ce să te aștepți. Eram prima serie, nu exista precedent, nu existau (ca acum!) suporturi de curs și bareme clare. Cursanții și instructorii erau la prima experiență; era o junglă în care descopereai regulile în timpul jocului și trebuia să ai capacitatea să te adaptezi din mers. Lucru pe care, la momentul respectiv, l-am urât.
Surpriză… pentru viața reală de ghid, cred că a fost cea mai utilă abilitate dobândită în timpul cursului! Pentru că exact aceeași este provocarea pe care eu o văd drept numărul 1 în activitatea pe care o desfășor. Lucrezi cu natura, care e imprevizibilă. Lucrezi cu oameni… la fel și chiar peste. Dacă ești rigid, dacă nu știi să jonglezi cu cele învățate în combinații noi, dacă te blochezi într-o schema dată și într-o viziune îngustă, nu prea vei fi pe un drum câștigător.
La provocările profesiei, aș mai adăuga faptul că ai de gestionat și echilibrul între viața profesională și cea personală (ca cea din urmă să nu aibă de suferit de pe urma primeia), rezistatul pe o piață tot mai concurențială (unde, de multe ori, câștigă cel mai vizibil, nu cel mai competent), dar și o ”amenințare” dintr-o sferă mai psihologică: riscul de a-ți pierde bucuria personală de a merge pe munte, din cauza activității comerciale (deși subestimat, mi se pare un lucru important, întrucât lipsa unui entuziasm sincer se va resimți, până la urmă, și în activitatea profesională, pe care o va afecta în mod negativ).
Care este muntele care îți place cel mai mult în România?
În mod clar și fără dubii, eu sunt un om al Făgărașilor. Acolo mi-am primit ”botezul” și tot spre crestele lor mă trage inima și acum… după 20 de ani.
Care sunt cele mai importante competențe ale unui ghid montan?
Țin minte că am primit întrebarea asta la admitere. Am spus, atunci, la o inspirație de moment, că un ghid trebuie să fie ”priceput pe munte și priceput cu oamenii”. Încă mai cred asta, că nu se poate una fără alta. Poți fi un atlet/sportiv excelent, dar complet incapabil să empatizezi cu altcineva și să transmiți o informație sau o stare de spirit de pe palierul său de înțelegere; poți fi un bun psiholog, dar, dacă nu ești suficient de ancorat în realitățile, riscurile și aspectele tehnice ale meseriei… atunci mai bine organizezi un retreat drăguț pentru suflet, dar… angajându-ți ghid montan.
Cred că, pe lângă pregătirea fizică și tehnică, în meseria asta ai nevoie de rezistență la stress, toleranță la frustrare, ceva sânge rece și calm în situații de urgență, capacitate de a fi un bun organizator, dar, nu în ultimul rând, de calități didactice sau de psiholog. Și de un pic de carismă și de simț al umorului, care te pot reabilita în fața grupului atunci când, om fiind (mai ales ca începător în meserie), faci inevitabile mici greșeli.
Și cu asta închei… chiar trebuie real, sincer, concret și palpabil să îți placă ceea ce faci. Să te țină entuziasmul, pe termen lung. Asta se va simți. Și va face diferența!
La începutul lunii septembrie, organizăm admiterea pentru un nou curs de formare pentru profesia de ghid de drumeție – lider montan internațional. Contactează-ne pentru mai multe detalii.
0 Comments